Dreptul la o a doua opinie medicală este descrisă în legislația medicală din România. Exprimarea informațiilor medicale trebuie să fie într-o manieră adaptată puterii de înțelegere a pacientului astfel încât decizie acceptării unui tratament medical să fie corespunzătoare voinței reale a lui.
Decizia medicală gen ‚second-opinion’ nu poate fi un substitut al deciziei inițiale a unui medic curant, având în vedere caracterul retrospectiv, fără a avea același tabloul clinic, examen clinic, etc. datele fiind modificate de trecerea timpului. Ele pot sugera un alt ‚traseu diagnostic sau terapeutic’ în totală și deplină dependență de corectitudinea și totalitatea actelor medicale prezentate de către pacient / reprezentanții legali ai acestuia.
Din punct de vedere legal, acest consult ‚second-opinion’ nu poate impune un tratament medicului curant, pacientul fiind pe deplin suveran în decizia de rămâne sau nu în îngrijirea medicului curant, precum și de urma sau nu sugestiile de tratament sau manopere de diagnostic sugerate de consultul medical solicitat.