De obicei se referă la administrarea de proteine cu mecanisme diferite:
- (anticorpi) care sunt sintetizați împotriva unei ținte moleculare cum ar pute fi un receptor extracelular – care mediază ‚traducerea’ unui mesaj extracelular într-unul intracelular, ce va determina celula tumorală să se multiplice, să devină mai agresivă, să metastazeze, etc
- Factor de creștere care circulă în sângele pacientului – ce poate media / iniția formarea de vase de sânge intratumoral
- Substanțe care pot modifica răspunsul imun al organismului. De obicei aceste substanțe încearcă să accentueze răspunsul imun în speranța că limfocitele (celule active imunitare) vor ataca și distruge celulele canceroase. Exemple- interferonul (IFN), interleukina 2 (IL-2)
- Vaccin antitumoral – rar ca și tratament standard în acest moment, dar ca și mecanism de acțiune presupune identificarea unor antigene tumorale care sunt specifice și caracterizează cancerul, față de care se sintetizează un receptor absent în mod natural, dar care va fi inserat în celula imunitară prin inginerie genetică.
- Anticorpi care blochează semnalele inhibitoare (negative/ de reducere a activității) pentru celulele imunitare- ‚imunoterapie’ sau tratament imunomodulator (check point inhibitors). Aceste medicamente au schimbat destine ale pacienților oncologici, oferind speranță și chiar vindecări, spre exemplu la cei cu cancer de piele (melanom), cancer pulmonar, etc. În 2017 a fost prima clasă de medicație aprobată de Agenția Medicamentului din SUA (FDA) în care nu a contat tipul celular ci mai ales timpul molecular al tumorii.
Efectele adverse sunt diferite față de tratamentul clasic, depinzând de clasa de medicație administrată. De menționat faptul că timpul de intrare în acțiune a tratamentului imunomodulator poate fi grevat de o perioadă de latență de câteva luni (de întârziere de eficacitate). Din acest motiv se recomandă uneori asocierea tratamentului imunomodulator cu chimioterapia clasică.